Overclocking
Overclocking-ul ridică frecvențele peste setarea din fabrică pentru a scoate mai multă muncă din aceeași placă. Costă tensiune, iar puterea crește aproximativ cu pătratul tensiunii, așa că ultimele câteva procente sunt scumpe.
Puterea dinamică a unui cip crește cu frecvența lui și cu pătratul tensiunii. Așadar o creștere a tensiunii cu 10 la sută adaugă aproximativ 21 la sută la acea parte a consumului. De aceea, funcționarea la o tensiune puțin mai mică economisește de obicei mai multă energie decât viteza pe care o pierdeți.
Pe un GPU reglați de obicei trei lucruri: frecvența nucleului, frecvența memoriei și limita de putere. Algoritmii limitați de memorie răsplătesc un overclock al memoriei și merg bine cu nucleul coborât. Cei limitați de nucleu au nevoie de nucleu și de tensiunea lui. README-ul minerului dumneavoastră dă adesea valori de pornire pentru fiecare placă.
Pentru mining este de obicei direcția greșită. Undervolting-ul aduce mai mult pe watt la majoritatea algoritmilor, iar un overclock de memorie puțin prea mare produce share-uri eșuate, nu un crash evident. Ce vă interesează este cel mai bun hashrate pe watt, nu cel mai mare hashrate.
Un exemplu concret. Să zicem că o placă face 100 de unități de hashrate la 200 de wați. Cu undervolting, face 97 de unități la 150 de wați. A pierdut 3 la sută din viteză, dar a economisit un sfert din consum, așa că aduce mai mult pe watt și merge mai rece.
Greșeala frecventă este să judecați o setare doar după hashrate. O setare instabilă poate arăta un hashrate mare în timp ce trimite rezultate greșite. Urmăriți numărul de share-uri respinse și invalide, nu doar viteza. Dacă acesta crește după o schimbare, reveniți.
Schimbați câte o setare pe rând și lăsați rig-ul să meargă o vreme după fiecare pas. Urmăriți temperaturile, inclusiv temperatura memoriei acolo unde placa o raportează. O setare stabilă într-o zi răcoroasă poate să nu fie stabilă într-una caldă, așa că lăsați o mică rezervă.
